ARHIVELE NU ARD /// 85 de ani de la MASACRUL de la Fântâna Albă: 3000 de civili nevinovați uciși de sovietici / Mărturia unui supraviețuitor
Pe 28 iunie 1940, ca urmare a unui ultimatum adresat României de către Uniunea Sovietică, administrația civilă și militară a țării noastre a fost obligată să se retragă din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei. Imediat, în haosul creat, sute de familii românești au încercat să treacă în Bucovina ce nu fusese anexată de sovietici, dar s-au lovit de refuzul noii autorități de la Moscova, care a dat ordin ca oricine se apropie de granița proaspăt trasată să fie executat fără somație. Așa se face că, în noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind ulterior deportați în Siberia.
Au agăţat muribunzii de coada cailor
Dar crimele sovieticilor nu s-au oprit aici. În primăvara lui 1941, serviciile secrete ruse au propagat în rândul populației române din Bucovina de Nord că, pentru o scurtă perioadă de timp, trecerea graniței în România este un lucru acceptat de autorități. Încrezători, românii care abia așteptau să se întoarcă pe teritoriul țării noastre s-au constituit într-un grup masiv, de peste 3000 de persoane, și – pe 1 aprilie 1941 – s-au îndreptat spre granița sovieto-română. Oamenii erau de loc de pe Valea Siretului, din satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni, iar pentru a dovedi caracterul pașnic al demersului lor au arborat în fruntea coloanei un steag alb, icoane și cruci de brad.
La 3 kilometri de graniță, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii sovietici au somat coloana să stea în loc, dar grupul de români a ignorat ordinul și a mers mai departe, moment în care s-a declanșatiadul: sovieticii – echipați cu mitraliere performante – au început să tragă în plin, secerând laolaltă copii, femei și bătrâni. Rușii nu s-au limitat la atât. Echipaje de cavalerie au ieșit din pădure și au plecat în urmărirea supraviețuitorilor, omorându-i cu sabia.
În bestialitatea lor, sovieticii au agățat de coada cailor pe cei care încă mai respirau și i-au târât, în chiote războinice, până la cele 5 gropi comune săpate din vreme, la liziera pădurii. ”În acele gropi, pământul s-a mișcat apoi două zile, până ce toți românii aruncați acolo și-au dat și ultima suflare”, povestesc în cărțile document dedicate acestui genocid foarte puținii supraviețuitori, deportați și ei în Siberia. Strigător la cer, autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat genocidul, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”.
Și totuși, mărturiile istoricilor și ale supraviețuitorilor spun clar, răspicat și negru pe alb că, pe 1 aprilie 1941, în locul numit Fântăna Albă, 3.000 de români au fost executați mișelește de sovietici doar pentru ”vina” de a-și dori întoarcerea acasă. Pentru a cinsti memoria celor dispăruți în acest tragic eveniment, în fața Mănăstirii Putna a fost ridicată a troiță-monument, piedică în calea uitării și reper pentru eternitate a sacrificiului făcut de 3000 de români nevinovați.
Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3—4.000 ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fântâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor.
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Constantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.
Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com. Ceahor.