Mafia din cultură se ține cu dinții de privilegii
În Republica Moldova, unde bătrânețea a devenit pentru majoritatea cetățenilor o formă de supraviețuire la limita subzistenței, o „castă a aleșilor” a decis că meritul lor personal valorează mai mult decât echitatea socială. Publicarea listei celor 254 de beneficiari ai indemnizațiilor viagere de către Valentin Dolganiuc a ridicat capacul de pe un sistem putred, scoțând la iveală o realitate dură: feudalismul cultural.
În timp ce 672.000 de pensionari încearcă să-și împartă pastilele și pâinea dintr-o pensie medie de 4.424 de lei, „pseudoelitele” de pe listă încasează o indemnizație nesimțită de 17.400 de lei lunar.
ATENȚIE: Acești bani nu înlocuiesc pensia de vârstă. Beneficiarii le primesc pe ambele. Există cazuri în care, prin cumul de funcții și privilegii, unii „oameni de cultură” ajung la venituri de 50.000 – 70.000 de lei pe lună, plătite din impozitele celor care abia își duc traiul.
Scutul „numelor mari” și beneficiarii de serviciu
Sistemul este construit cu o viclenie diabolică. Lista conține, fără îndoială, personalități care au construit pilonii culturii noastre. Însă tocmai aici rezidă perversitatea morală: meritul autentic este folosit ca scut uman. Numele mari sunt puse în față pentru a legitima sistemul. Numele discutabile (prieteni, cumetri, administratori de uniuni) sunt strecurate în spate. Lipsa de transparență: nimeni nu știe exact după ce criterii se împart acești bani „pe viață”.
Reacția „Mafiei”: Atacul la persoană în loc de argumente
Cea mai clară dovadă că am atins un nerv sensibil este agresivitatea reacțiilor. În loc de o clarificare calmă a criteriilor de selecție, beneficiarii au trecut la atacuri suburbane. Când cineva întreabă „de ce?”, răspunsul „castei” (reprezentată de voci precum Mircea Ciobanu) nu este o explicație, ci o jignire: „Cine ești tu să întrebi?”
Este o strategie clasică de manipulare: când nu poți justifica privilegiul, încerci să desființezi omul care l-a denunțat. Se trece de la discuția despre echitate la „răfuiala biografică”, încercând să transforme o problemă de interes public, pentru că banii luați de acești „oameni de cultură” sunt bani PUBLICI, într-un simplu conflict de orgolii.
Legea din 2013 care guvernează aceste indemnizații nu s-a scris singură. Ea este rezultatul unui cerc închis de administratori culturali care și-au asigurat confortul pe viață. Monopolul validării: Uniunile de creație decid cine e „valoros”.Lipsa controlului: Statul plătește fără a verifica relevanța actuală a „meritului”.Imunitatea la critică: Orice încercare de transparentizare este etichetată drept „bolșevism” sau „atentat la cultură”
Mafia din cultură se teme de lumină pentru că lumina ar arăta că „meritul” lor nu este întotdeauna despre artă, ci despre proximitatea față de robinetul cu bani publici. Este timpul să decidem: suntem o societate care onorează cu adevărat cultura sau una care finanțează o formă elegantă de parazitism social?