Neutralitatea ucide. Lecția uitată a Micii Înțelegeri
După Trianon, Ungaria clocotea. Nu acceptase niciodată că și-a pierdut imperiul. Visa revanșa. La est, bolșevicii se întăreau, iar România Mare era înconjurată.
În plin zbucium european, la 7 iunie 1921, România și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (viitoarea Iugoslavie) semnau o Convenție de alianță, care consfințea nașterea Micii Înțelegeri (Mica Antantă) – o alianță politică și militară la care s-a alăturat ulterior și Cehoslovacia. Scopul? Apărarea suveranității, a frontierelor și a ordinii democratice, într-o regiune amenințată de revizionismul Ungariei și ambițiile marilor imperii.
Această alianță este o lecție de luciditate politică pe care liderii României Mari au înțeles-o cu realism: doar uniți, prin angajamente ferme și clare, statele din Europa Centrală și de Est puteau rezista presiunilor externe – fie că veneau dinspre Moscova, Berlin sau Budapesta.
O alianță pentru supraviețuire
Mica Înțelegere a fost o reacție la pericolele vremii. Ungaria, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, nu își recunoștea noile granițe și visa la o revanșă teritorială. Rusia bolșevică amenința cu exportul revoluției. În acest context, a rămâne „neutru” era echivalent cu a fi o pradă ușoară. România a înțeles că, pentru a-și apăra Ardealul și Basarabia, are nevoie de prieteni de încredere și tratate clare de apărare reciprocă.
Neutralitatea, o iluzie periculoasă
Astăzi, în Republica Moldova, se invocă frecvent conceptul de „neutralitate”. Dar istoria ne arată că neutralitatea nu protejează pe cei slabi. Când Hitler și Stalin și-au împărțit Europa prin pactul Ribbentrop-Molotov, țările „neutre” au fost primele care au fost ocupate, dezmembrate sau anexate. Niciuna nu a fost protejată de „declarațiile de neutralitate”.
Mai recent, în fața agresiunii rusești, chiar și țări cu o tradiție de peste 100 de ani de neutralitate, precum Finlanda și Suedia, au renunțat la acest statut și au aderat la NATO. Aceste decizii istorice au fost luate din nevoia urgentă de protecție reală, printr-un sistem de apărare colectivă. Dacă până și Scandinavia a înțeles că neutralitatea e un lux periculos în fața unui regim agresor, ce șanse reale are Republica Moldova să reziste singură, fără niciun aliat, bazându-se pe o neutralitate pe care nu o recunoaște niciun alt stat?
Ce ne învață 7 iunie 1921?
Că solidaritatea regională, alianțele și parteneriatele strategice sunt singura cale de supraviețuire pentru statele mici. Republica Moldova trebuie să învețe această lecție: nu poate sta singură într-o lume plină de amenințări. Neutralitatea e o hârtie frumos tipărită, dar inexistentă când primele trupe inamice apar la graniță. Doar prin integrare, alianțe și parteneriate strategice solide cu România și cu NATO, poate fi apărată cu adevărat suveranitatea.