Armata fantomă în ascensiune (II)

Ideea unei Armate Europene e, probabil, cea mai uimitoare și, din fericire, cea mai greu realizabilă propunere majoră a liderilor UE. Prima întrebare e: la ce bun? Europa de vest are, deja, o structură de securitate istorică, asigurată de NATO și încununată de succes în ultimii aproape 70 de ani. Dacă UE socotește că se poate ocupa singură de propria securitate, structurile NATO vor fi, în cel mai bun caz, dublate fără rost și, în cel mai rău, eliminate. Supoziția de anti-americanism e foarte plauzibilă și nu tocmai nouă. Ideea unei armate comune europene a mai fost pusă în circulație. Încă în anii ’50, așa numitul Plan Pleven, după numele Primului Ministru francez al vremii, propunea o Comunitate Defensivă Europeană. În anii ’60, Președintele de Gaulle a retras Franța din structurile de comandă NATO, cu un alt gest menit să semnaleze delimitarea de tutela militară americană. Mai nou, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit de o Uniunea Defensivă Europeană completă, realizabilă pînă în 2025. Acum, Președintele Macron a revenit la aceeași temă, cu o virulență neașteptată. Trecînd limita ofensei, Președintele Macron a evocat o Armată Europeană ca mijloc de apărare împotriva Rusiei și Chinei dar și, incredibil!, a Statelor Unite. Declarația a provocat fricțiuni imediate cu Administrația Trump. E de crezut că excesul Președintelui francez vine din rațiuni electorale și dintr-o disperare tot mai greu reținută în fața cotei mizere de popularitate a Președintelui Macron.


Dar, poate, ideea unei Armate Europene nu merită respectul și atenția ce i-au fost acordate. Și asta pentru că singurul ei temei e susținerea exprimată de oameni politici de importanța liderilor francez și german. În rest, realitatea cea mai elementară și vizibilă spune că propunerea e o fantezie plină de riscuri. În primul rînd, din motive practice. Europa mai poate conta pe doar două armate naționale cît de cît demne de acest nume: armatele britanică și franceză. De la anul, cînd Marea Britanie va părăsi UE, singura armată națională respectabilă pe teritoriul UE va rămîne armata franceză. În rest, toate guvernele statelor-membre UE, au anihilat aproape complet armatele naționale, lipsindu-le de finanțare și resurse. În mod ritual, fiecare buget național a adus, în fiecare stat-membru UE, reducerea automată ale bugetului militar. Declinul demografic a lucrat deasemenea împotriva ponderii militare a statelor membre UE. Treptat, personalul militar a devenit, peste tot în Europa, echivalentul unei trupe de asistență socială, de intervenție în caz de catastrofe naturale, de monitorizare a conflictelor externe sau de pază și patrulare urbană anti-terorism. Cu alte cuvinte, după 70 de ani de protecție americană și atrofiere internă, Europa nu contează din punct de vedere militar. Armata Europeană preconizată festiv de liderii UE e o himeră care ar urma să adune slăbiciunile și neputințele separate ale statelor membre. E de presupus, că Statele Unite, ca principal contributor financiar și uman al NATO, va asigura mai departe nevoile defensive ale Europei. Dar numai din considerente de strategie și echilibru global. Încrederea și spiritul aliat s-au redus masiv, dacă mai joacă vreun rol. Armata fantomă a Europei e în ascensiune și nu își mai ia în seamă irealitatea.