Criza din Ucraina, sau când presa își bate joc de lume
Moscova a vorbit astfel despre: «o decizie distrugătoare». Cum a spus-o purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat la Moscova de Kommersant, „Statele Unite ale Americii continuă de facto să intensifice tensiunile în Europa”. Potrivit acestuia, decizia Washingtonului de a deplasa trupe pe teritoriul european este „cea mai bună dovadă că noi, în Rusia, avem motive obiective de îngrijorare”.
Cu toate astea cooperarea între SUA și UE (sau chiar și NATO) în chestiunea Ucrainei pare în continuare a fi deficitară. Boris Johnson a vorbit, ieri, în sfârșit, cu Vladimir Putin, după ce tot el anulase conversația prevăzută luni, din pricina prezentării în parlamentul britanic al raportului botezat “Partygate”, care îi pune în cauză gestionarea pandemiei.
Dar consemnul actual al Kremlinului pare a fi acela de a-l ridiculiza pe Boris Johnson, despre care același purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este „complet confuz”, ba chiar el a ridiculizat „prostia și ignoranța” politicienilor britanici, după ce ministra de externe Liz Truss a anunțat că Marea Britanie va trimite ajutoare „aliaților baltici de la Marea Neagră”!…
Despre Boris Johnson, și Liberation, la Paris, scrie astăzi: «Ridicolul nu ucide, dar terfelește democrația britanică».
Când presa își bate joc de lume
Revista lunară de studii culturale și geopolitice Le Monde Diplomatique (care nu are nici o legătură cu cotidianul Le Monde) remarcă, într-un studiu foarte elaborat, că politica externă este acum practic absentă din dezbaterile electorale, totul fiind calculat prudent, în perspectiva alegerilor prezidențiale din Franța, în luna aprilie.
Ce fel de presă e asta, atât de complezentă încât nu-i întreabă pe candidați nimic despre ce se întâmplă pe planetă, dar mai ales în Europa, exclamă retoric Le Monde Diplomatique, în studiul din numărul său pe luna februarie intitulat: «Când presa își bate joc de lume».
Crizele din Ucraina, în Europa, și din Mali în Africa, pun astfel la grea încercare dorința lui Macron de a întări Europa, însă presa, chiar și în Franța, scrie despre asta doar în rubrici minore, ca și cum asemenea preocupări nu ar face parte din țesutul strategic și ideologic al Franței și al Europei.
Asta cu atât mai mult cu cât Franța posedă, în prima jumătate a anului, nu doar președinția rotativă a Consiliului UE, dar și pe cea, anuală, a Forței de Reacție Rapidă a NATO.
Macron a discutat de altfel, ieri, miercuri, abordând subiectul imigrației, cu miniștrii de interne ai celor 27 de țări din UE.
Poate oare "finlandizarea" fi aplicată Ucrainei?
«Poate oare "finlandizarea" fi aplicată Ucrainei?» Este întrebarea pe care o pune cotidianul francez Le Monde în numărul său de astăzi.
Echilibrul Războiului Rece impusese o serie de condiții de „neutralitate” (despre care am mai scris aici) impuse anumitor țări-tampon dintre cele două blocuri (Austria, Suedia, Finlanda). Ba chiar, fusese creat conceptul de „finlandizare", termen care a desemnat de-a lungul Războiului Rece o formă particulară de neutralitate, una care se aseamănă mai degrabă cu supușenia și servilitatea față de un vecin puternic. Așa a fost Finlanda vizavi de URSS în timpul Războiului Rece, când presa finlandeză se auto-cenzura, necriticând niciodată URSS-ul, iar Finlanda, oficial neutră, se sovietiza politic din ce în ce mai tare.
Lucrurile se schimbă, însă. Recent, sefa guvernului Finlandei, Sanna Marin, a spus astfel, în cadrul urărilor sale de Anul Nou, că țara sa „își rezervă dreptul de a depune o cerere de aderare la NATO”. Apoi, președintele finlandez, Sauli Niinistö, a abordat aceeași temă în urările sale de sărbători. Ba chiar, guvernul de la Helsinki s-a angajat ca în paralel să-și „reîntărească cooperarea cu Uniunea Europeană în materie de apărare”.
Președintele Niinistö a mai cerut și Uniunii Europene să intervină activ în blocarea acțiunilor agresive ale Rusiei, spunând: „În această situație, Europa nu poate doar să stea și să se uite”. El a adăugat că „este dreptul Finlandei să se alinieze militar cu cine dorește și să intre în NATO”.
Le Monde pune așadar astăzi întrebarea dacă un asemenea sistem de “Finlandizare” nu ar putea fi aplicat Ucrainei, punându-se astfel capăt tuturor tensiunilor actuale.
Cine e rus, cine-i ucrainean
Deja, în 2014, în momentul ocupării Crimeei, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov spusese că „Rusia nu poate să piardă Ucraina”, într-un interviu cu canalul rus de televiziune NTV. „Avem aceleași rădăcini, aceeași viziune asupra lumii și aceeași literatură.”
(Tot atunci, explicasem deja, într-un eseu intitulat „Cine-i rus? Cine-i ucrainean?” diferențele majore între cele două popoare. Cf. și blogul pe care îl țin la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
În sfârșit, rămânând la presa care scrie despre presă, merită subliniat că Germania a interzis, temporar cel puțin, canalul de televiziune Russia Today.
Anna Belkina, șefă adjunctă a canalului de propagandă rusesc, a spus că cei care lucrează pentru “Russia Today” nu vor ceda în fața “cererilor ilegale” ale autorităților germane.
Ministerul rus de externe a anunțat la rândul său că va lua măsuri împotriva presei germane, cum o anunță Politico, care mai scrie și despre cum Facebook, YouTube, Twitter și TikTok s-au aliat pentru a protesta împotriva noilor legi din Germania presupuse a combate ura și extremismul răspândite pe platformele online.