Când Houellebecq îl lăuda pe Trump

Nu mai este astăzi un șoc decât pentru cine nu urmărește, fie și superficial, viața culturală franceză faptul că Michel Houllebecq a devenit un „réactionnaire", un „réac", cum se spune în limbaj cotidian. Houllebecq împreună cu gânditorul și moralistul popular Michel Onfray (cel care a avut tupeul să lanseze anul acesta o revistă intitulată Front Populaire) sunt azi marile figuri ale populismului francez laic, decomplexat și antieuropean și care, spre deosebire de Frontul (RN) lui Le Pen, este și laic.

Toate acestea apar în ultima carte a lui Houellebecq, un volum de texte deja publicate, în majoritate contribuții în presă și comentarii politice sau culturale. Intitulat Interventions 2020, este a treia ediție a unei culegeri de texte și cronici publicate de el în reviste, mai bine de jumătate din texte apărute succesiv în Interventions (1998) și Interventions 2 (2009). (Prezentul volum mai conține și câteva versuri anoste ale lui Houellebecq care însoțeau instalația unui artist conceptual în 1997.)

Cel mai citit scriitor francez, autorul romanelor Soumission și Sérotonine, oferă prin aceste texte o profession de foi (et de foie) a unui ultra-conservator francez anti-european și fascinat de ultra-conservatismul american. El are chiar un text despre „Conservatism ca sursă a progresului” (p. 243), asta după ce își dăduse frâu liber sarcasmului împotriva „gunoaielor stângiste” (la racaille gauchiste (p. 221).

Deseori Houellebecq convinge prin umor și violență verbală. Găsim texte în care își lichidează socotelile cu alți autori, ca: Jacques Prévert est un con (Jacques Prévert e un imbecil), cronica cu care se deschide volumul. Dar niște cretine drăguțe (d'aimables connes) sunt, după el, și feministele (p. 165).

În realitate, Houellebecq se arată un bun și mai convingător scriitor al fragmentarului, iar plăcerea de a-i citi scurtele texte disparate este nesfârșit mai mare decât cea căutată în van prin lectura căznitelor lui romane recente, unde în spatele unei idei centrale provocatoare se ascunde un ficelage dintre cele mai vizibile.

Textele merg de la lichidări literare la reflecții despre afacerea pedofilului belgian Marc Dutroux și ce înseamnă a fi un pedofil în societatea de astăzi, dar, desigur, ceea ce atrage în primul rând sunt textele și interviurile lui despre islam, mai ales faimoasa lui frază într-un interviu în direct: „Islamul e totuși religia cea mai cretină” (la religion la plus con). De altfel, de la atentatul de la Charlie Hebdo, din ianuarie 2015, Houellebecq trăiește ascuns.

Houellebecq admiră ortodoxia rusă, în timp ce se declară partizan al unui „catolicism echilibrat” și deplânge decăderea Occidentului și masculinității, cum a și rezumat-o odată: „În Occident, discursul masculin a dispărut. Nimeni nu mai știe ce au bărbații în cap. O ipoteză sinistră, dar verosimilă, este că bărbații nu s-au schimbat, dar au acceptat să închidă gura. Bărbatul occidental nu mai vorbește; femeia - da. Universul mental al bărbatului occidental de azi este un mister.” (Michel Houellebecq, interviu în El Pais, 24 aprilie 2016, cu ocazia publicării traducerii spaniole a romanului La Soumission, interviu nepreluat în volum)

Revista dreptei naționaliste Valeurs Actuelles a subliniat la apariție că este reluat în volum și un articol publicat de Houellebecq în ianuarie 2019, în Harper’s Magazine, și intitulat Donald Trump is a Good President. Houellebecq explica acolo în ce fel este el de acord cu întreaga politică a lui Trump, inclusiv cu atitudinea conciliantă față de Putin și cu respingerea construcției europene.

Într-adevăr, ceea ce îl apropie pe Houellebecq de Trump, cum o și spune el explicit, este că ambii detestă UE, construcția europeană, pe care Houellebecq ar vrea să o vadă dispărută, „cu cât mai repede, cu atât mai bine”. „Europa nu există”, insistă el peremptoriu, menționând că este și contra NATO. Ca și Trump (sau Boris Johnson), Houellebecq crede doar în comerțul total dereglementat.

Că Houellebecq nu are însă nimic dintr-un politolog și că gândește în clișee gata făcute se vede din pasajele în care el se miră că rușii „îl iubesc atâta pe Putin” și ajunge la concluzia că le-ar trebui încă un mare război ca să se sature.

Houellebecq a promis însă că volumul prezent e ultimul de acest tip. Cum o spune naratorul din recentul lui roman Serotonina (roman în care UE este prezentată ca fiind răul absolut): „Nu promit că voi înceta să gândesc, dar cel puțin voi înceta să-mi mai expun gândurile și opiniile în public.”