O copilă din România a fost supusă unui tratament inuman, timp de cinci ani de zile, de către un pensionar italian. Fata a fost abuzată, batjocorită și amenințată cu moartea de bărbatul care acum are...
HOROSCOP Previziuni Urania pentru perioada 8 – 14 decembrie 2018. Mercur va intra în Săgetător. HOROSCOP Berbec În prima parte a zilei de 8 decembrie, interes pentru chestiunile de principiu, pentru stabilirea...
Cancerul colorectal apare pe fondul alimentaţiei dezechilibrate, bogate în carne, lactate procesate şi alimente cu aditivi, susţin specialiştii. Cancerul colorectal este pe locul doi ca frecvenţă în rîndul femeilor, după cancerul de sîn, şi pe locul trei ca frecvenţă în rîndul bărbaţilor, după cel de plămîni şi prostată. 15 la sută dintre cancere pot fi moştenite genetic, însă în restul cazurilor,
Franța e un caz aparte și, așa cum s-a văzut în mod repetat în istorie, placiditatea francezilor e doar aparentă. A ceda poate fi o eroare fatală, arătând manifestanților că puterea e fragilă și că se va prăbuși.
Circa 125.000 de manifestanţi au defilat sâmbătă în Franţa, în cadrul mişcării "vestelor galbene", a făcut cunoscut ministrul de interne, Christophe Castaner, care a anunţat, de asemenea, că 1.385 de...
O navă de război americană intră în Marea Neagră. România apără Republica Moldova la Bruxelles și pune veto pe un document critic al UE la adresa Chișinăului. Maia Sandu le închide ușa în nas liberalilor și liberal-democraților care îi cerșesc locuri pe lista blocului electoral ACUM.Pavel Filip ș...
Un bărbat de 31 de ani și-a pierdut viața sâmbătă seara, în urma unui accident teribil care a avut loc pe DN 67B Pitești- Vedea, județul Argeș. Potrivit Centrului Infotrafic, din cadrul...
Cu toţii am trecut prin şcoală şi sistemul educaţional. Unii au ieşit mai traumatizaţi decît alţii, careva au reuşit să se descurce mai bine decît alţii cu orarul, cu disciplinele plictisitoare, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber şi a distracţiilor, de care aveau parte pînă atunci. Conform părerii hipnoterapeutului Eugen Popa, dincolo de notele foarte bune sau mai puţin bune, pe care
PROTESTE PARIS Cel puţin 354 de persoane au fost reţinute sâmbătă la Paris până la ora locală 10.10, iar 127 de persoane se află în arest după începutul mobilizării de mare risc a "vestelor galbene", a...
Contele Incappucciato a vorbit la „Voi cu Voicu” despre traumele karmice și despre moștenirea ADN-ului. „ADN-ul este rădăcina ființei noastre. Există mai mult de două șiruri de ADN. În primul...
Dacă vrei să te întîlneşti în mod real cu persoana cunoscută pe Internet Nu accepta niciodată să mergi singur. Oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce par a fi pe Internet. Datele privind identitatea lor (nume, sex, vîrstă etc.) sînt deseori false în scopul de a pătrunde mai uşor într-un grup de tineri. Din păcate nu poți fi sigur(ă) cine este de fapt persoana cu care comunici online, pentru că
Încălzirea globală este o problemă care, de regulă, este recunoscută de majoritatea oamenilor. Oamenii de știință caută orice modalitate să pună capăt problemei. S-ar putea ca răspunsul la oprirea emisiilor de carbon să se afle în adîncurile oceanelor. Oamenii de știință au descoperit niște microbi care par să aibă un apetit special pentru particulele poluante. Acești microbi au fost găsiți în
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat sâmbătă plecarea la sfârşitul anului a celui apropiat consilier al său, secretarul general al Casei Albe John Kelly, transmite AFP. "John Kelly va pleca la...
Mihai Voropchievici a prezentat previziunile runelor pentru săptămâna 10-16 decembrie. Berbec. Vor da lovitura în săptămâna următoare, sunt norocoșii zodiacului. Se va produce în viața lor un salt cal...
Imaginile zilei vin din de la Vatican, unde a fost inaugurat bradul de Crăciun.Pomul de 21 de metri a fost instalat în scuarul Catedralei Sfântul Petru.Molidul este împodobit cu mii de luminițe și va putea fi admirat până în data de 13 ianuarie.
Lidia Fecioru a prezentat în emisiunea „Adevăruri Ascunse” pilda zilei. „O femeie gravidă niciodată să nu sufle în lumânare pentru că e posibil ca viața copilului să fie scurtă. Dacă...
Încă două echipe vor încerca să ghicească, mâine seară, cum gândesc moldovenii. Lupta pentru jackpotul în valoare de 20 de mii de lei în cadrul celui mai dinamic game-show din ţară, 100 de moldoveni au zis, va fi dată între membrii echipelor Korolenko 2 și Evrica.Echipa Korolenko 2 este formată d...
Spectacol feeric în centrul Chişinăului. Bradul pentru Târgul de Crăciun, care va fi organizat de Guvern, a fost adus la sediul executivului pe acorduri de fanfară, fiind însoţit de Moşi Crăciuni şi plutonul de cavalerie.Pomul de Crăciun care provine din Munţii Carpaţi a fost donat de Guvernul Ro...
De obicei cu pasta de dinți ne spălăm cel puțin de două ori pe zi: dimineața și seara. Dar, acest produs se mai poate folosi la o mulțime de alte lucruri. Iată ce mai poți face cu pasta de dinți. Poți curăța ecranul telefonului. Dacă nu eșți adepta foliei de protecție și nici nu prea ai grijă de ecranul mobilului, ai toate șansele să îl zgârii. Cu puțină pastă de dinți poate se rezolva această pro
Tragedie cumplită în Italia. Şase oameni au murit, iar aproximativ o sută au fost răniţi în urma unei busculade produse într-un club de noapte din apropiere de Ancona. Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în timpul concertului susţinut de rapperului Sfera Ebbasta, care a adunat peste o mie de per...
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 33 de ani din satul Ciorești, raionul Nisporeni. El a murit strivit de propriul tractor, pe care îl conducea pe un teren accidentat. Deocamdată nu se cunoaşte în ce condiţii victima a ajuns sub roţile vehiculului.Corpul neînsuflețit a fost găsit de către un trec...
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.